Familia Pogonaru pregătește dezvoltarea unui complex cu săli de spectacole multifunționale, cu 30.000 de locuri, care să integreze Bateria 4-5 Tunari, monument istoric ce face parte din sistemul de fortificații construit la comanda regelui Carol I în jurul Bucureștiului. Sistemul de fortificații a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea după planurile inginerului militar belgian Henri Alexis Brialmont și a reprezentat un efort financiar considerabil, echivalentul actual al circa 600 milioane de euro, din partea statului român.